Judeţul Tulcea, ocupă jumătatea nordică a provinciei istorice Dobrogea, situată în extremitatea sud-estică a României. Înconjurat din trei părţi de apă, se învecinează la vest cu judeţele Brăila şi Galaţi, la nord cu Ucraina prin graniţa naturală Dunărea, la est cu Marea Neagră, având hotar terestru doar la sud, cu judeţul Constanţa.

Relieful judetului cuprinde, de asemenea, Horstul Dobrogean, rest al cutarilor hercinice, care se prezintă ca un platou tipic, ce determină existenţa a trei zone biogeografice: stepa, pădurea de stepă şi pădurea. Descoperirile arheologice de pe teritoriul judeţului Tulcea au pus în lumina urme de locuire cu o vechime de cca. 110.000 ani. Pe harta arheologică a judeţului, vestigiile culturilor Hamangia, Gumelniţa şi traco-dacică, ale cetăţilor geto-dacice şi marilor construcţii edilitare romane oferă importante mărturii documentare ale vieţii materiale şi spirituale pe aceste meleaguri.

Delta Dunarii pentru cei care nu o cunosc

Paradisul natural al deltei Dunarii se intinde la varsarea Dunarii in Marea Neagra, acolo unde fluviul isi incheie lunga calatorie de 2 860 km (1 788 de mile) de la izvorul sau din Muntii Padurea Neagra din Germania. Secole de-a randul, suprafata Deltei s-a extins datorita malului adus de fluviu, formandu-se astfel o retea de canale, de lacuri, de insule acoperite cu stuf, de paduri tropicale, de pasuni si de dune de nisip care acum acopera o suprafata de aproape 5 640 km2 (2 200 de mile patrate). Acest incredibil taram al apelor adaposteste peste trei sute de specii de pasari si nenumarate specii de pesti, de la sturioni la crapi si bibani, in timp ce varietatea de 1 150 de specii de plante cuprinde de la liane impletite pe trunchiurile copacilor in padurile de stejar pana la nuferi. Nu e, deci, de mirare ca UNESCO a desemnat Delta Dunarii ca fiind o „Rezervatie a Biosferei”.
Explorarea Deltei – Punctul de plecare pentru o aventura in Delta este de obicei Tulcea, un oras aproape la fel de vechi ca si Roma, situat in apropiere de locul unde Dunarea se desparte in cele trei brate principale, deci unde incepe lunca. In Tulcea veti gasi hoteluri moderne si muzee de stiinte naturale ale Deltei. Orasul se afla la o distanta de 71 km (45 de mile) de Sulina, o asezare aproape la fel de veche, aflata la celalalt capat al bratului Sulina. Intre aceste doua puncte se pot face croaziere in timpul carora turistii pot admira, de pe confortabilele punti ale vaporaselor, flora, fauna si satele Deltei.
Delta Dunarii Bratele principale ale Dunarii – Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe – rezultate din separarea apelor Dunarii la Ceatalul Izmail (Chilia in bratul Chilia, bratul Tulcea, acesta din urma bifurcandu-se la Ceatalul Sf. Gheorghe in Sulina si bratul Sf. Gheorghe).
Delta Dunarii Bratul nordic, Chilia, are cea mai mare adancime 36 m si cel mai bogat debit (62,6% din debitul total al Dunarii).
Dupa satul Chilia Veche se dezvolta o delta proprie, cu numeroase brate divergente (tip Mississippi).
Delta Dunarii Bratul de mijloc, Sulina, lung de 62,9 km si adanc de 18 m, transporta 17,7% din debitul total al Dunarii si prezinta la varsare o delta de tip Tibru, un singur canal de curgere. Bratul a fost rectificat si dragat de mai multe ori, ceea ce permite ca navele maritime sa mearga pana in portul Galati.
Canalul sudic, Sf. Gheorghe, lung de 109 km, are cea mai accentuata meandrare. La gurile sale prezinta o delta secundara de tip Vistula, cu o despletire conica de brate secundare.

Comuna Nufăru este situată în partea nordică a judeţului Tulcea, în Vestul Deltei Dunării. Vecinătăţi: la Nord, comuna Maliuc; la Est teritoriul municipiului Tulcea; la Vest, comuna Beştepe; la Sud comuna Valea Nucărilor. La Nufăru se poate ajunge pe DJ 222C cu maşină sau cursele regulate de transport în comun în 20 de minute de la Tulcea.
Comuna Nufăru este alcătuită din satele Nufăru, Malcoci, Victoria – pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe (fluviul Dunărea) şi Ilganii de jos- pe malul stâng.
Cu toate că Nufăru este aşezat în lunca Dunării, la început de deltă, încă mai predomină dealurile. În zona joasă de luncă terenul este plan cu o uşoară pantă de la vest la est. Valea pe care se dezvoltă cea mai mare parte a localităţii Nufăru are profilul de „V”cu pante accentuate ce converg spre fundul văii. Satul Nufăru are în subsolurile lui numeroase vestigii începând cu primele secole ale erei noastre.
Distanţele dintre satele componente ale comunei, faţă de localitatea de reşedinţă, sunt următoarele:
• Nufăru şi Ilganii de Jos sunt despărţite doar de braţul Sf Gheorghe.
• între satul Nufăru şi satul Malcoci, pe şosea -4 Km.
• între satul Nufăru şi satul Victoria pe sosea – 5 Km.
Pe Dunăre, Nufăru se află la 104 km de vărsare.
Satele Nufăru şi Ilganii de Jos sunt situate de o parte şi de alta a braţului Sf. Gheorghe al fluviului Dunărea. Dacă despre Nufăru se mai poate spune că este un sat aflat sub influenţa civilizaţiei urbane (la doar 12 Km depărtare de oraşul Tulcea), atunci Ilganii de Jos este influenţat de mirificul peisaj compus din bălţi, sălcii, pelicani, bărci pescăreşti, linişte, verde şi albastru, stuf, rătăcire şi regăsire.
De la Nufăru la Ilganii de Jos se poate trece cu barca sau cu bacul – Nufăru fiind astfel considerat poartă de intrare în Delta Dunării, pe apă şi pe uscat. Iar asta din cele mai vechi timpuri. În toată zona centrală a satului Nufăru şi în împrejurimile lui se pot observa vestigii al unui înfloritor secol X: cetatea Prislava.
Muzeul de Istorie şi Arheologie al judeţului Tulcea acordă o atenţie deosebită acestui sit astfel încât trecutul să coexiste armonios cu prezentul – multitudinea pensiunilor şi caselor de vacanţă, multitudinea necesităţilor cotidiene şi proiectele de viitor să respecte tradiţia păstrată până acum cu mândrie: Delta Dunării începe de aici!

De fiecare dată când cineva sapă, fie că este pentru o canalizare, fie că este pentru o fundaţie, arheologii sunt neapărat chemaţi. Se găsesc monezi, ziduri, oase de oameni şi animale, cioburi şi tot felul de izvoare istorice. Cetatea bizantină Prislava predomină în tot Nufăru. Despre trecutul ei scria şi Vasile Parvan în începuturile vieţii române la gurile Dunării, arătînd că aici „se aflau clădiri foarte însemnate cu ziduri foarte puternice, de o grosime neobişnuită pentru o întăritură trecătoare”. Şi tot el ne spune că frumoasele clădiri antice chiar cu zugrăveli pe pereţi, găsite pe grindurile din Delta Dunării arată că înflorirea acestor ţinuturi era mare şi că populaţia care se mişcă peste apă- foarte însemnată.

Investigaţii recente făcute de cercetători din Bucureşti – Silvia Baraschi şi Neculai Moghiar – arată ca după doi ani de cercetări s-a ajuns la descoperirea unei statuete de bronz, despre care se crede că l-ar reprezenta pe Zeus, cât şi a unei ştampile, a cărei legendă conţine numele, funcţiile şi titlurile unui magistrat pe nume Vasile Vestes.

Lucrările de reconstrucţie în comuna Nufăru din zona dispensarului au condus şi la descoperirea a numeroase urme de locuire din epoca medievală (sec. XII – XIII): amfore cu braţe supraînălţate, brăţări de sticlă albastră sau neagră, farfurii, străchini, ulcioare. Este cert că ne aflăm în faţa unor mărturii din care putem trage concluzia că aici, la Nufăru au existat întărituri puternice, despre care publicistul Simion Saveanu afirmă pe bună dreptate, că puteau împiedica în orice moment trecerea navelor. (întărituri pe ambele maluri ale Dunării – în Ilganii de Jos, doar din spusele bătrânilor se mai poate afla că au existat diguri vechi de piatră care au fost, din nefericire, în epocă comunistă, folosite ca materiale de construcţie şi răspândite mai pretutindeni).

 

Este asezat pe malul stang al bratului Sfantu Gheorghe. Din cercetarile intreprinse si din cele aflate de la locuitorii mai varstnici arata ca la Ilgani au existat fortificatii de piatra.Din pacate materialele din care au fost facute au fost scoase si folosite in secolul trecut la realizarea altor constructii. Cert este ca ne aflam in fata unor marturii din care tragem concluzia ca aici la Nufaru si Ilgani, pe ambele maluri ale Dunarii, au existat intarituri puternice, despre care publicistul Simion Saveanu afirma pe buna dreptate, ca puteau impiedica in orice moment trecerea navelor. Este suficient sa privim de pe promotoriu pe care ni-l ofera pozitia asezarii de la Nufaru, pentru a intelege cat de bine a fost ales acest loc pentru scopul aratat mai sus. Este al 2 lea caz pe care-l intalnim pe traseul Dunarii noastre. Satul s-a reinfiintat la sfarsitul sec al XIX-lea de catre ambitiosul prefect Ion Nenitescu, in programul sau de populare a Deltei Dunarii. In 1970 satul a fost acoperit partial de ape in urma inundatiilor, dar dupa retragerea lor populatia s-a restabilit continuindu-si viata.

Numele de Malcoci al asezarii de la 7 km est de Tulcea, in vecinatatea bratului Sf Gheorghe, il intalnim inca din anul. Asezarea este mentionata si in Fondul Tapiurilor Otomane din 1864. Localitatea in sine este intemeiata la inceputul veacului al XIX-lea de o colonie de germani alsacieni aflati sub conducerea lui Ignatiu Hoffart – ucis de turci in timpul razboiului din Crimeea. Ion Ionescu de la Brad gaseste in 1850 la Malcoci 50 de familii de germani care se ocupau cu cresterea vitelor in special si fabricarea untului. La inceputul sec XX localitatea facea parte din Tulcea si era resedinta comunei din care mai faceau parte localitatile Prislav, Ilganii de Sus si de Jos, Romula si Principele Carol. Malcoci-ul era pe atunci locuit 652 de persoane, majoritatea germani si foarte putini bulgari, rusi si romani. Biserica din localitate este catolica si este construita in anul 1880. Iar din anul 1981 la Malcoci functiona o scoala privata.

Este asezat pe malul drept al bratului Sf. Gheorghe si spre deosebire de celelalte localitati din componenta comunei Nufaru (si care faceau parte din vechea comuna, Malcoci), Victoria a facut parte in secolul XIX din comuna Bestepe – comuna astazi, vecina. Numele vechi al satului este Parlita. Nume provenit de la un incendiu al primelor gospodarii care au luat fiinta in acel loc. Razboiul ruso-turc din Crimeea a dus la distrugerea satului in 1829, dar acesta renaste in 1856. Acesta este motivul pentru care nu apare in harta lui Ion Ionescu de la Brad din 1850. Cei care reinfiinteaza satul sunt romani, insa in timp populatia de nationalitate rusa sosita in valuri vor domina tinutul. Scoala din localitate este infiintata in 1879, ea fiind o scoala mixta. Credinciosii se rugau si inca se mai roaga in biserica satului, construita inca din 1869 purtand hramul Sfintii Voievozi.

Comuna Nufaru are o istorie foarte bogata, un trecut indelungat, prezentat inca dinaintea anului 1000 en, din epoca romana si romano-bizantina, cand numele comunei era Prislava, pana in timpuri prezente.